Mă susțin

Nicu Stefanuta

Europarlamentar, Vice Presedinte USR

Există oameni pentru care să lucreze pentru ceilalți este mai important decât să lucreze pentru ei înșiși. Sunt de obicei oamenii cei mai valoroși în politică, pentru că fac politică pentru motivația corectă. Am cunoscut-o pe Ina Georgescu ca un astfel de om. Am văzut atât în USR LGBTQ cât și în USR Magyar cât de mult a pus deasupra sa interesul unui ideal: dreptul unei minorități sau înțelegerea interculturală. O sprijin și îi urez mult succes acum când face un important pas în față.

Catalina Mustata

Actrita

De foarte multe ori, ca și în teatru, exista experiențe pe care le trăiești, dar, uneori exista Întâlniri adevărate cu persoane pe care parca le cunoști de la început. Cu Ina așa s-a întâmplat. Eram în Texas, Austin în anul 2016. Nu cred că am schimbat mai mult de câteva propoziții ca să constatăm că putem comunica sincer și la obiect. Dincolo de inteligenta brilianta, dincolo de faptul că este super-capabila in meseria pe care o face, este o persoană adevărată, are suflet bun și este un prieten de nădejde. Parafrazandu-l pe Nichita Stănescu, mă bucur că ne-am cunoscut în timpul vieții noastre și nu în timpul vieții altora.

Kabai Ferenc István

Presedintele Filialei USR Nusfalau

Am avut norocul s-o cunosc pe Ina, o persoană energică și cu o filosofie de viață sănătoasă. Mereu optimistă și curajoasă, plină de empatie. Pentru ea nu contează că are în față Everestul de escaladat sau doar problemele de zi cu zi, trece peste toate cu aceeaș energie și cu zâmbetul pe buze. Pentru ea nu există nu se poate, găsește soluții imediat să te ajute în orice problemă. Sunt onorat s-o am ca prietenă! Go, Ina!

Andreea Purenciu

Membru USR Diaspora

Atunci când Ina si-a depus cererea de intrare în USR în decembrie 2017 am fost foarte impresionata de dorința ei de implicare, de faptul ca deși trăia de mulți ani departe de țară, era foarte la curent cu ceea ce se întâmplă în România și activa în lupta anti PSD. Ina s-a implicat activ în multe proiecte la nivel național sau la nivel de filiala Diaspora. O apreciez în primul rand pentru activitatea ei pe subiectul drepturilor minorităților.

Adrian Coman

Comisia de Arbitraj USR Diaspora

Ina este nenegociabil de partea celor care își cer drepturile: femei, minorități etnice, persoane LGBT. Avem nevoie de așa politicieni!

Alina Maciuca

Domain Lead / People Manager at IBM

Pentru mine, Ina este un personaj frumos dintr-o poveste, un amestec fascinant de abilități și influențe culturale universale.

Cumva, reușește „să facă într-o zi cât alții în zece”, să aibă mereu o vorbă înțeleaptă și prietenoasă, să găsească o cale de mijloc constructivă între părți care par ireconciliabile.
Mereu m-a uimit cum ei cele 24 de ore dintr-o zi îi permit să fie un profesionist desăvârșit, să organizeze acțiuni de voluntariat felurite, și să învețe mereu lucruri noi și să fie inima unei familii unite, în care se împletesc tradițiile românești și maghiare.

Anca Ion Oancea

Head of Internal Investments at Texas Treasury Safekeeping Trust Company, Austin, Texas

Fără îndoială, Ina Georgescu este cea mai potrivită persoană pentru a candida și a deveni membru al Parlamentului României.
În tot ceea ce face, este un exemplu de onestitate, simț al dreptății și chibzuință. Ea crede în puterea comunicării, integrității și respectului față de ideile celorlalti.
Este o idealistă, dar reușește în același timp să fie și foarte pragmatică, și înțelege perfect că în aceste vremuri pline de conflicte, răspunsurile simple și vocile raționale câstigă. Ina reușește foarte bine să gasească un consens, să adune oameni în jurul unui scop comun și îi place cu adevărat să facă acest lucru.
Am cunoscut-o pe Ina cu câțiva ani în urmă, atunci când locuia în Austin, Texas. După doar câțiva ani în Austin, ea a înteles că avem nevoie de o comunitate românească unită și solidară. În 2016, Ina a fondat organizația non-profit Romanians of Austin, cu scopul de prezervare a moștenirii culturale și tradițiilor românești și de susținere reciprocă între membrii comunității. Am fost impresionată de abilitățile de lider ale Inei în cadrul acestei organizații, de capacitatea ei de a motiva oamenii și de usurința cu care comunică și își exprimă ideile.
Ina s-a întors în România cu scopul clar de a contribui în mod semnificativ la dezvoltarea societății românești. Faptul ca ea s-a înscris în USR a trimis un mesaj foarte puternic în Austin despre valorile acestui partid, care coincid cu ale ei. Este un excelent avocat și susținător al acestui partid, despre care a vorbit în comunitatea noastră și mi-a câștigat susținerea.

Ina este genul de lider de care are nevoie parlamentul României și sunt sigură că va aduce schimbări în bine în țară. Ina întrupează speranța, schimbarea și este o inspirație pentru cei care o cunosc.

Denisa Avram

Membru al Biroului Filialei Diaspora

Ina Georgescu are o pasiune aparte pentru societatea românească, implicându-se civic inclusiv de la distanță, de peste oceanul Atlantic. Ina este una dintre cele mai calificate persoane pentru poziția de parlamentar. Este integră, onestă și cel mai important: a lucrat în permanență pentru cauzele pe care le susține în cadrul USR. Avem nevoie de Ina, iar Ina are nevoie de voi. 

Mamie Herrera

IT Vendor Relations, Texas Health and Human Services Commission (retired)

Ina Georgescu was my workmate for several years. I am incredibly proud of this young lady. Like they say in Texas „Go git ‘em”.

EMAIL

ina.georgescu.usr@gmail.com